Despăgubiri Grevă Austrian Airlines
Dacă greva Austrian Airlines ţi-a afectat zborul, atunci ești în locul potrivit. Dacă zborul tău a fost amânat sau anulat din cauza unei greve cauzate de angajaţii companiei aeriene, ai putea primi despăgubiri de până la 600 €. Noi putem să te ajutăm să îţi depui solicitarea în conformitate cu legislației Uniunii Europene.
Toate companiile aeriene
Toate țările
Nu câștigi, nu plătești
Despăgubiri grevă Austrian Airlines: Cunoaște-ți drepturile
Există o lege europeană cu numele de CE 261 ce protejează pasagerii aerieni. Această lege obligă companiile aeriene să răspundă financiar pentru zborurile perturbate de care sunt responsabile, fiind incluse şi perturbările zborurilor cauzate de greve ale personalului companiei aeriene. Deci, dacă zborul tău a fost anulat din cauza unei greve Austrian Airlines, este posibil să ai dreptul la despăgubiri în baza directivei CE 261. Această situaţie specifică a fost clarificată abia în 2018, când Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg a decis că perturbările provocate de o grevă a angajaților unei companii aeriene dau dreptul pasagerilor la despăgubiri deoarece compania aeriană este considerată vinovată pentru comportamentul angajaţilor ei.
Poți afla mai multe despre CE 261 și drepturile tale ca pasager aerian aici
Eligibilitatea pentru despăgubiri grevă Austrian Airlines
Când am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva Austrian Airlines?
Ai dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva Austrian Airlines dacă:
Ai avut un zbor perturbat de o grevă a personalului Austrian Airlines.
Zborul tău a întârziat 3 ore sau mai mult, sau a fost anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea programată.
Aveai o rezervare confirmată a zborului.
Perturbarea a avut loc în ultimii 3 ani.
Dacă ai luat un zbor alternativ, noua oră de sosire a fost substanțial diferită față de zborul tău inițial.
Grevele ce implică angajații Austrian Airlines sunt considerate greve cauzate de compania aeriană. Printre aceștia se numără piloții, echipajul de cabină, inginerii companiei aeriene și alți angajați ce lucrează direct pentru Austrian Airlines. Dacă un zbor pe care l-ai rezervat a fost afectat de o grevă a personalului, Austrian Airlines îți datorează despăgubiri pentru a compensa neplăcerile cauzate.
Noi suntem de părere că drepturile pasagerilor aerieni trebuie să fie întotdeauna pe primul loc, aşa că, dacă o grevă Austrian Airlines face sau a făcut ca zborul tău să fie amânat, anulat sau dacă se ajunge chiar la refuzul îmbarcării, poți solicita despăgubiri.
Când nu am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva Austrian Airlines?
În condiţiile în care Austrian Airlines nu a putut controla situaţia atunci nu ai dreptul la despăgubiri pentru grevă. De exemplu:
Greve ale personalului de securitate din aeroporturi
Greve ale manipulatorilor de bagaje
Greve ale personalului de control al traficului aerian
Greve provocate de situația politică incertă
Grevele personalului Austrian Airlines se află sub controlul companiei, însă toate celelalte greve sunt considerate „circumstanțe extraordinare”. Circumstanțele extraordinare reprezintă orice evenimente sau situații pe care Austrian Airlines nu le poate evita, chiar dacă a luat măsuri rezonabile pentru a-şi proteja pasagerii de efectele lor. În aceste cazuri, Austrian Airlines nu este vinovată.
Verifică dacă zborul tău îți dă dreptul la despăgubiri pentru grevă din partea Austrian Airlines, cu ajutorul AirHelp!
Vrei să fii sigur dacă zborul tău este eligibil pentru despăgubiri? Din cauză că există multe legi şi excepţii, lucrurlie pot să nu fie clare. Dacă vrei un răspuns rapid și simplu, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul nostru de verificare a eligibilității cu datele tale. În acest fel îți vom putea spune dacă zborul tău îți dă dreptul la despăgubiri și la ce sumă ai dreptul. Totodată, poți apela la noi pentru a înainta solicitarea în numele tău.
Ce se întâmplă cu grevele Austrian Airlines mai vechi?
Dacă ai fost afectat de vreo grevă Austrian Airlines în ultimii 3 ani, s-ar putea ca încă să ai dreptul la despăgubiri. Te rugăm sa consulţi lista de mai jos sau să folosești verificatorul nostru de despăgubiri pentru a vedea dacă zborul tău este eligibil.
Cât valorează despăgubirile pentru greva Austrian Airlines?
Valoarea despăgubirii depinde de fiecare caz în parte, dar ți s-ar putea datora până la 600 € de persoană. Apasă pe tipul de perturbare suferită de tine pentru a afla mai multe.
Despăgubiri pentru anularea zborului datorită unei greve la Austrian Airlines
Grevele personalului Austrian Airlines pot duce la anularea zborurilor. Dacă acest lucru ţi s-a întâmplat şi ți s-a anulat un zbor din cauza unei greve, poţi avea dreptul la despăgubiri în cazul în care compania aeriană te-a anunțat despre situație cu mai puțin de 14 zile înainte de decolare și nu a fost în măsură să îți ofere un zbor alternativ care să sosească la o oră similară.
Mai puțin de 2 ore | 2 - 3 ore | 3 - 4 ore | Mai mult de 4 ore | Nu ați ajuns la destinație | Distanța |
€125 | €250 | €250 | €250 | €250 | Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin |
€200 | €200 | €400 | €400 | €400 | Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km |
€200 | €200 | €400 | €400 | €400 | Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km |
€300 | €300 | €300 | €600 | €600 | Zboruri UE non-interne peste 3.000 km |
Poți afla mai multe despre zborurile anulate și despre drepturile tale aici.
Despăgubiri pentru întârzierea zborului datorită unei greve la Austrian Airlines
O grevă la Austrian Airlines poate provoca întârzieri lungi și poate afecta sosirea la destinația ta finală. Ai dreptul la despăgubiri dacă zborul tău a fost amânat cu 3 ore sau mai mult.
Ce sume ai putea primi atunci când zborul tău cu Austrian Airlines a întârziat?
Mai puțin de 2 ore | 3 - 4 ore | Mai mult de 4 ore | Nu ați ajuns la destinație | Distanța |
€ – | €250 | €250 | €250 | Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin |
€ – | €400 | €400 | €400 | Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km |
€ – | €400 | €400 | €400 | Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km |
€ – | €300 | €600 | €600 | Zboruri UE non-interne peste 3.000 km |
Poți afla mai multe despre despăgubirile pentru zborurile amânate aici.
Despăgubire pentru îmbarcare refuzată
În cazul unei greve Austrian Airlines, pot apărea situații în care să ți se refuze îmbarcarea din cauza supra-rezervării unei aeronave. Dacă acest lucru se întâmplă, şi ți se refuză îmbarcarea împotriva voinței tale, poți avea dreptul la despăgubiri. Află mai multe despre despăgubirile pentru refuzul la îmbarcare aici.
Drepturi importante ale pasagerilor în timpul unei greve Austrian Airlines
Ai dreptul la asistență
Când zborul tău este perturbat ca urmare a unei greve a companiei aeriene, ai “dreptul la asistență “. În funcție de durata întârzierii, Austrian Airlines trebuie să îți furnizeze mai multe lucruri esențiale, printre care:
Mese și băuturi răcoritoare.
Acces la telecomunicații, printre care două apeluri telefonice, fax sau e-mailuri.
Cazare, inclusiv transport de la aeroport la hotel și invers, dacă este cazul.
Zbor alternativ și rambursare
Dacă zborul tău a fost anulat sau amânat mai mult de cinci ore, ai dreptul să renunți la zbor și să primești rambursarea completă pentru acesta.
Dacă zborul tău a fost anulat, ai posibilitatea de a lua un zbor alternativ, aranjat de Austrian Airlines, pentru a ajunge la destinație. Poți afla mai multe despre zborurile alternative și rambursări aici.
Toate companiile aeriene
Toate țările
Nu câștigi, nu plătești
De ce AirHelp?
AirHelp…
Este cea mai de succes companie din lume specializată în obținerea despăgubirilor pentru zboruri perturbate.
Are avocați în peste 30 de țări.
Utilizează tehnologie de ultimă oră pentru a urmări fiecare solicitare.
Elimină stresul din procesul de revendicare.
Operează în baza principiului „nu câștigi, nu plătești“.
Îmbunătățește călătoriile cu avionul.
Perturbările de zbor cauzate de grevele companiilor aeriene se întâmplă și este dreptul tău să primești despăgubiri dacă ești afectat. AirHelp face procesul de revendicare ușor și relaxat. Ne ocupăm noi de tot ce poate fi dificil pentru tine!
AirHelp este una dintre cele mai de succes companii din lume specializate în obținerea despăgubirilor de la companiile aeriene și are avocați în peste 30 de țări, oferind asistență clienților în 16 limbi. Dispunem de tehnologie inovatoare pentru a evalua și a urmări fiecare caz, ceea ce ne permite să procesăm rapid și eficient solicitarea ta.
În plus, lucrăm pe baza principiului „nu câștigi, nu plătești“, eliminând complet riscul tău. Așadar, dacă ai nevoie de ajutor pentru a obține despăgubiri ca urmare a unei greve Austrian Airlines, completează astăzi formularul nostru. Suntem mereu aici pentru a ajuta.
Despre Austrian Airlines
Austrian Airlines face parte din grupul Lufthansa, împreună cu Eurowings și Swiss International Airlines. Întregul grup este al 10-lea ca mărime din lume. Austrian Airlines este cea mai mare companie aeriană din Austria.
Sediul Austrian Airlines
Austrian Airlines are sediul central la Viena (Austria) cu operațiunile de bază pe Aeroportul Internațional din Viena. Compania aeriană face parte din Star Alliance cu alte companii aeriene majore, cum ar fi Lufthansa, SAS și United.
Airline IATA Code: OS
Adresa: Austrian Airlines AG, Office Park 2, Postfach 100, A-1300 Flughafen-Wien
Website: https://www.austrian.com
Twitter: https://twitter.com/_austrian
Întârzieri și anulări recente
Dată | Număr zbor | Companie aeriană | Rută | Stare | ||
---|---|---|---|---|---|---|
02.11.2024 | 15:40 | OS858 | Austrian Airlines AG dba Austrian | TLV (TLV) Vienna (VIE) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 15:00 | UA4341 | United Airlines | GSO (GSO) Washington (IAD) | Amânat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 11:00 | OS714 | Austrian Airlines AG dba Austrian | BUD (BUD) Vienna (VIE) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 10:20 | OS857 | Austrian Airlines AG dba Austrian | VIE (VIE) Tel Aviv-Yafo (TLV) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 09:55 | UA963 | United Airlines | BER (BER) Newark (EWR) | Amânat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 09:30 | OS713 | Austrian Airlines AG dba Austrian | VIE (VIE) Budapest (BUD) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 09:30 | OS713 | Austrian Airlines AG dba Austrian | VIE (VIE) Budapest (BUD) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 08:00 | OS800 | Austrian Airlines AG dba Austrian | SOF (SOF) Vienna (VIE) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 08:00 | OS800 | Austrian Airlines AG dba Austrian | SOF (SOF) Vienna (VIE) | Anulat | Verifică despăgubirea |
02.11.2024 | 07:00 | UA2494 | United Airlines | SEA (SEA) Chicago (ORD) | Amânat | Verifică despăgubirea |
- Anulat
OS858
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Tel Aviv-Yafo
••Vienna
TLV
VIE
Verifică despăgubirea02.11.2024
15:40
- Amânat
UA4341
•United Airlines
Greensboro
••Washington
GSO
IAD
Verifică despăgubirea02.11.2024
15:00
- Anulat
OS714
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Budapest
••Vienna
BUD
VIE
Verifică despăgubirea02.11.2024
11:00
- Anulat
OS857
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Vienna
••Tel Aviv-Yafo
VIE
TLV
Verifică despăgubirea02.11.2024
10:20
- Amânat
UA963
•United Airlines
Berlin
••Newark
BER
EWR
Verifică despăgubirea02.11.2024
09:55
- Anulat
OS713
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Vienna
••Budapest
VIE
BUD
Verifică despăgubirea02.11.2024
09:30
- Anulat
OS713
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Vienna
••Budapest
VIE
BUD
Verifică despăgubirea02.11.2024
09:30
- Anulat
OS800
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Sofia
••Vienna
SOF
VIE
Verifică despăgubirea02.11.2024
08:00
- Anulat
OS800
•Austrian Airlines AG dba Austrian
Sofia
••Vienna
SOF
VIE
Verifică despăgubirea02.11.2024
08:00
- Amânat
UA2494
•United Airlines
Seattle
••Chicago
SEA
ORD
Verifică despăgubirea02.11.2024
07:00
Despăgubire Grevă Norwegian Air
Despăgubiri pentru zboruri afectate de grevă TAROM
Grevă Air Canada: Despăgubire
Grevă Air Europa: Despăgubire
Grevă Air France: Despăgubire
Grevă American Airlines: Despăgubire
Grevă British Airways: Despăgubire
Grevă Eurowings: Despăgubire
Grevă Flybe: Despăgubire
Grevă LOT Polish Airlines: Despăgubire
Grevă Lufthansa: Despăgubire
Grevă Ryanair: Despăgubire
Grevă SAS Scandinavian Airlines: Despăgubire
Grevă TUI Airlines: Despăgubire
Grevă Westjet: Despăgubire
Grevă Wizz Air: Despăgubire
Tap Air Portugal Grevă: Despăgubire
AirHelp a apărut în: